Un alt important anunţ SMID: viitorul centru de valorificare a deşeurilor din judeţul Braşov s-ar putea construi lângă actualul depozit ecologic de deşeuri
În zilele de 19 şi 20 mai, echipa Unităţii de Implementare a Proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) în judeţul Braşov, din cadrul Consiliului Judeţean, împreună cu consultantul – SC EPMC Consulting SRL, liderul Asocierii SC EPMC Consulting SRL – SC FINTECH ADVISERS SRL, a desfăşurat întâlniri de lucru în vederea stabilirii amplasamentelor propuse a fi realizate în judeţul nostru, în cadrul proiectului privind gestionarea deşeurilor.
Conform vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Toaso Imelda, printre altele, reprezentanţilor unităţilor administrativ-teritoriale le-au fost prezentate caracteristicile terenurilor pentru viitoarele amplasamente ale staţiilor de transfer şi centrelor de colectare cu aport voluntar. „Centrele de colectare cu aport voluntar se vor construi în fiecare localitate urbană sau acolo unde numărul de locuitori o impune. Crearea acestor centre oferă posibilitatea cetăţenilor de a depune în mod gratuit diferite categorii de deşeuri (printre care şi deşeuri voluminoase, ca mobilă, aparatele electrocasnice mari etc.)”, a explicat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Codlea – Ghimbav, locaţie „anulată”
De asemenea, în timpul discuţiilor s-a ridicat problema amenajării unui Centru de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) în proximitatea depozitului ecologic existent. CMID cuprinde tratarea mecano-biologică, sortarea şi compostarea deşeurilor, şi reprezintă investiţia cea mai importantă în cadrul proiectului SMID în judeţul Braşov. Această propunere a fost lansată după ce, în prima parte a anului, pentru amenajarea acestui centru au fost luate în calcul alte amplasamente, unul fiind pe malul pârâului Ghimbăşel, între localităţile Codlea şi Ghimbav. Reprezentanta Consiliului Judeţean Braşov a precizat că discuţiile legate de amplasamentul centrului vin în contextul emiterii unui punct de vedere legat de amplasament, atât de către Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, cât şi de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.
Toate investiţiile trebuie terminate până în 2024
„Stabilirea amplasamentelor pentru investiţiile propuse în cadrul proiectului SMID la nivelul judeţului Braşov este o condiţie esenţială în vederea definitivării Planului Judeţean de Gestionare a Deşeurilor şi elaborării studiului de fezabilitate aferent SMID. Aceste documente vor sta la baza cererii de finanţare pentru proiectul sus-menţionat, pe care urmează s-o depunem în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare”, mai declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov. Termenul pentru finalizarea lucrărilor este 2023, astfel încât în 2024 sistemul să fie funcţional la capacitate maximă.
Nu în ultimul rând, Toso Imelda a anunţat că administraţia judeţeană a depus prima versiune a Planului Judeţean de Gestionare a Deşeurilor (PJGD) aferent judeţului Braşov, în vederea avizării la Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov.
Platforma de depozitare a deşeurilor voluminoase: între 2.000 – 5.000 mp
În 20 mai, reprezentanţii Unităţii de Implementare a Proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) s-au întâlnit cu primarul Braşovului, George Scripcaru şi viceprimarul Barabas Laszlo, cu primarul comunei Prejmer, Șerban Tudorică.
De altfel, primarul Braşovului, a declarat că în perioada următoare „trebuie să identificăm două-trei amplasamente pentru depozitarea de deşeuri în regim voluntar, la nivelul municipiului, în aşa fel încât cetăţenii să poată să transporte şi să depoziteze singuri. Fiecare dintre aceste platforme ar urma să aibă o suprafaţă de 2.000-5.000 mp.
Actualul depozit de deşeuri ecologic de lângă Braşov va mai funcţiona câţiva ani
Pe de altă parte, referitor la recomandările transmise de Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, cât şi de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului pe marginea Planului judeţean de gestionare a deşeurilor, precum şi pe investiţiile care pot fi finanţate de UE, primarul a precizat că, în acest moment nu se poate lua în calcul construirea unui nou depozit ecologic în judeţ. „Recomandările autorităţilor, atât ale ANPM cât şi ale Ministerului Mediului, au fost de a se reanaliza această opţiune, având în vedere că depozitul existent în acest moment, depozitul ecologic din Municipiul Braşov, are doar 31% suprafaţă ocupată din capacitatea proiectată, iar reglementările legale ne spun că doar de la 75% grad de ocupare putem demara construcţia unui depozit nou”, a declarat primarul Braşovului, care a precizat că Centru de Management Integrat al Deşeurilor reprezintă „un plan B”. Totodată, edilul a afirmat că acest centru ar urma să se construiască la 30 de kilometri de Braşov.