Administratia Bucurestiului nu a oferit solutii concrete pentru a ne atinge, la finalul anului, tintele pe care le avem pe colectarea selectiva si pe reciclare, este concluzia ministrului Mediului, Costel Alexe, dupa sedinta Comitetului National pentru Deseuri. Ca urmare, in perioada urmatoare, corespondenta cu Comisia Europeana nu va fi una care sa avantajeze Romania, sustine demnitarul.
„Din nefericire, nu avem astazi solutii concrete propuse de administratia Bucurestiului, drept pentru care va spun sincer ca, in perioada urmatoare, corespondenta cu Comisia Europeana nu va fi una care sa avantajeze Romania. De aceea, am stabilit ca saptamana viitoare sa se vada la nivel tehnic si daca nici saptamana viitoare nu vor veni cu aceste solutii concrete cum scapam de procedura de infringement pe gropile de gunoi din Bucuresti si cu solutiile concrete de a ne atinge la finalul anului aceste tinte pe care le avem pe colectarea selectiva si pe reciclare, peste doua saptamani ma vad nevoit sa invit, din nou, la nivel administrativ la cel mai inalt nivel, la minister. Astazi, pot sa va spun foarte sincer ca doamna primar (n.r. – Gabriela Firea, primarul Capitalei) sau Primaria Generala a lipsit de la cea mai importanta teza pe care o are in fata bucurestenilor”, a spus Alexe, informeaza Agerpres.
Acesta a adaugat ca solutia nu este ca deseurile sa fie transportate la groapa de gunoi sau la vreun incineratoriu, ci sa fie colectate separat si reciclate.
„Vreau sa precizez ceva ce este valabil si pentru Primaria Bucuresti, si pentru primariile de sector din Bucuresti, dar si toate administratiile publice din tara: solutia nu este sa ducem deseurile la groapa de gunoi sau la vreun incineratoriu ! Solutia pentru a scapa Romania de aceste deseuri este sa colectam separat si sa reciclam. Astazi, chiar daca avem aceste trei depozite – Glina, Vidra si Chiajna – solutia nu este sa ducem 92% din deseurile Bucurestiului acolo. Bucurestiul produce anual minimum 1,1 milioane de tone de deseuri, din care sunt reciclate doar 8,05%. Din nefericire, interesul autoritatilor publice locale de a colecta si recicla este minim. Daca vrem sa avem un Bucuresti curat, daca vrem sa avem orasele Romaniei fara deseuri, fara gunoaie din constructii la periferie trebuie sa acorde o mai mare atentie. Comisia Europeana ne-a recomandat negru pe alb ca, in urmatorul exercitiu financiar, nu este recomandat sa construim incinerator, la fel cum ne-au spus ca nu ne vor mai finanta SMID-urile sau depozitele de gunoi. Din datele pe care le avem, la groapa de la Chiajna suntem la peste 86% grad de umplere si un an, maxim doi, mai pot fi depozitate acolo deseuri. La Vidra suntem in situatii de reautorizare in vederea cresterii capacitatii, iar Glina nu a solicitat, pana in acest moment, inca, autorizarea de mediu”, a mentionat oficialul.
Ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Costel Alexe, i-a convocat joi, la sediul ministerului de resort, pe reprezentantii Primariei Capitalei si ai celor sase primarii de sector, pentru a dezbate problema deseurilor de pe raza municipiului Bucuresti si din imprejurimi, impreuna cu specialistii din cadrul institutiei. O prima intalnire a Comitetului National pentru Deseuri, la care au participat atat reprezentantii Primariei Generale a Municipiului Bucuresti, cat si primarii de sectoare, a avut loc in data de 15 ianuarie 2020.
Comisia Europeana (CE) a decis, in data de 15 februarie 2017, sa actioneze in judecata Romania la Curtea Europeana de Justitie (CEJ), pentru ca autoritatile nu au reusit sa inchida 68 de depozite municipale de deseuri neconforme, care reprezinta un risc serios pentru sanatatea oamenilor si mediu. In acelasi an, pe 22 decembrie, HG privind Planul National de Gestionare a Deseurilor (PNGD) a fost aprobata in sedinta Executivului, acest lucru conducand la inchiderea unei proceduri de infringement, demarata in aprilie 2017.
Conform datelor Ministerului Mediului, Romania trebuie sa inchida 54 de depozite de deseuri neconforme, dintre care 15 municipale si 29 depozite de deseuri periculoase si nepericuloase.
Executivul comunitar sustine ca Romania este unul dintre cele mai neperformante state membre in ceea ce priveste gestionarea deseurilor municipale solide. In 2015, aceasta a inregistrat cea mai mare rata de depozitare a deseurilor din UE, mai exact 72%, cu mult peste media UE de 25,6%.
This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.
Strictly Necessary Cookies
Strictly Necessary Cookie should be enabled at all times so that we can save your preferences for cookie settings.
If you disable this cookie, we will not be able to save your preferences. This means that every time you visit this website you will need to enable or disable cookies again.