Salubris Iași continuă salubrizarea intensivă a arterelor rutiere din municipiu în perioada 18.05.2020 – 01.07.2020, când echipele Salubris vor acționa în cartierele orașului zilnic, între orele 08:00 – 18:00, conform programului deja aprobat de autoritățile locale.
Pe toata durata acțiunii, în zonele în care se va acționa cu utilaje specializate pentru măturat, stropit și/sau spălat mecanizat se interzice parcarea autovehiculelor pe carosabil. Aceste acțiuni vor fi anunțate cu 24 – 48 ore înainte de data programată pentru salubrizarea mecanizată, atât în mediul on-line, cât și fizic în zonele respective (de către Salubris SA și Poliția Locală Iași), prin panotaj stradal și flyere.
„Proprietarii de autovehicule parcate în zonă în perioada planificată pentru salubrizare, trebuie să asigure eliberarea carosabilului pentru a facilita intervenția utilajelor de salubrizare – în caz contrar este posibil ca autovehiculele să fie ridicate și să se aplice amenzi proprietarilor”, au precizat oficialii Salubris Iași.
Ieșenii care doresc să arate un spirit civic în efortul comun de menținere a curățeniei în orașul nostru, sunt rugați să se implice în zona străzii pe care locuiesc, prin colectarea în saci rezistenți a eventualelor deșeuri rămase în zona autovehiculelor care nu au fost mutate de proprietari de pe carosabil și au împiedicat utilajele Salubris să salubrizeze corespunzător zona de la bordură.
„Depozitarea conformă a acestor saci cu deșeuri la punctele de colectare din zona străzii pe care locuiți – lângă containerele pentru colectarea separată a deșeurilor. Sacii cu deșeuri de tip nisip/ praf trebuind să fie închiși, pentru a se evita împrăștierea acestor deșeuri în atmosferă”, au mai explicat oficialii Salubris SA.
Link sursa